Interes public
Vă invităm să participați la evenimentul organizat de Primăria Comunei Săbăoani, cu ocazia Zilei României, pe 1 decembrie 2023
Vă invităm să participați la evenimentul organizat de Primăria Comunei Săbăoani, cu ocazia Zilei României, pe 1 decembrie 2023, conform programului atașat:
Ora 10:15 Depunere Coroană la Monumentul Eroilor 🎖️
Ora 11:00 Litughie la Biserica „Sf. Mihail Arhanghelul” ⛪️
Ora 12:00 vom servi fasole și vin fiert în Sensul Giratoriu din Săbăoani și în parcul din Traian. 🍲🍷
La mulți ani! 🇷🇴
Convocare ședinței Consiliului Local Săbăoani pentru data de 29.11.2023
A fost convocată ședința Consiliului Local pentru data de 29.11.2023, atașata ordinea de zi.
Locul de desfășurare: sala de ședințe, ora de începere 15:00.
Persoanele interesate pot participa.
Cetățenii satului Traian pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie începând cu data de 14 NOIEMBRIE 2023
📌Primăria Săbăoani informează cetățenii satului Traian , Comuna Săbăoani, că la data de 14 NOIEMBRIE 2023, pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie, pentru sezonul rece 2023-2024, la sediul școlii generale din satul Traian.
Totodată vă comunicăm că persoanele care realizează venituri salariale vor prezenta adeverințele cu veniturile realizate în luna octombrie 2023.
Totodată vă comunicăm că persoanele care realizează venituri salariale vor prezenta adeverințele cu veniturile realizate în luna octombrie 2023.
👉Ajutoarele pentru încălzirea locuinței pot fi solicitate pentru perioada noiembrie 2023- martie 2024, iar suplimentele pentru energie pentru perioada noiembrie 2023-octombrie 2024.
Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei și suplimentele pentru energie se acordă pe bază de cerere însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat.
La completarea cererii, titularul are obligaţia de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute.
Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie este de 1386 lei/persoană, în cazul familiei și de 2053 lei, în cazul persoanei singure.
ACTE NECESARE PENTRU ACORDAREA AJUTORULUI PENTRU INCALZIREA LOCUINȚEI ȘI A SUPLIMENTULUI PENTRU ENERGIE, POTRVIT LEGII nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
1.Cerere şi declaraţie pe propria răspundere, formular tip;
- Adeverinţă de la registrul agricol privind locuinţa și detinerea de terenuri agricole si animale .
- Acte doveditoare privind componenta familiei:
– copie acte de identitate soţ şi soţie;
– copii certificate naştere pentru copii sub 14 ani;
– copii acte de identitate pentru copii peste 14 ani;
– copie certificat de căsătorie;
– dacă un soţ este decedat se va prezenta copie certificat deces;
– dacă soţii sunt divorţaţi se va prezenta copie hotărâre divorţ definitivă şi irevocabilă;
– pentru persoanele necăsătorite declaraţie ;
– în cazul copiilor adoptaţi se va prezenta hotărîre judecătorească definitivă de încuviinţare a adopţiei;
– în cazul copiilor aflaţi în plasament, Hotărâre judecătorească de plasament sau a Comisiei pentru Protecţia Copilului;
– Hotarare judecatoreasca a instantei de tutela privind delegarea temporara a autoritatii parintesti, in cazul copiilor cu parinti plecati la munca in strainatate;
– în cazul studenţilor se va prezenta adeverinţă de student; - Veniturile se vor prezenta pentru toate persoanele majore din familie:
– adeverinţă de salariat cu venitul net realizat în luna luna anterioara depunerii cererii;
– cupon pensie din luna anterioara depunerii cererii;
– cupon şomaj din luna anterioara depunerii cererii;
– cupon indemnizaţie handicap din luna anterioara depunerii cererii;
– adeverinţă/decizie eliberata de A.J.P.I.S. pentru cei care se află în creşterea copilului;
– cupon ajutor social din luna luna anterioara depunerii cererii;
– cupon alocaţie de plasament din luna luna anterioara depunerii cererii; - Declaratie pe proprie raspundere ca nu realizează venituri (pentru persoanele majore din familie care nu realizeaza venituri).
- Copie certificat înmatriculare autoturism, dupa caz.
- Facturi de gaze naturale si de energie electrica ( in copie).
Pe parcursul sezonului rece, la sesizarea terţilor sau la solicitarea agenţiilor teritoriale, se vor efectua anchete sociale pentru verificarea situaţiilor semnalate şi determinarea cazurilor de eroare şi fraudă.
Titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei sunt obligaţi să comunice primarului orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării.
LISTA BUNURILOR CE POT DUCE LA EXCLUDEREA ACORDĂRII AJUTORULUI PENTRU INCALZIREA LOCUINTEI
Bunuri imobile*
1 Clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti
2 Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală. Fac excepţie terenurile din zonele colinare sau de munte care nu au potenţial de valorificare prin vânzare/construcţie/producţie agricolă
Bunuri mobile*
1 Autoturism/autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile
2 Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani
3 Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze
4 Şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepţia bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”
5 Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată
6 Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale
7 Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric*) Aflate în stare de funcţionare
Depozite bancare
Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei, cu excepţia dobânzii
Terenuri/animale şi/sau păsări
-Suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie
La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale, cu excepţia alocaţiei pentru susţinerea familiei prevăzute de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările ulterioare, a bugetului personal complementar prevăzut de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a ajutoarelor de stat acordate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările ulterioare, a burselor de studiu şi a burselor sociale, a sprijinului financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială ”Bani de liceu”, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unoractivităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, cu modificările şi completările ulterioare.
În situația în care consumatorii vulnerabili îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzire pe parcursul sezonul rece, stabilirea dreptului se face prin dispoziție a primarului comunei Săbăoani, după cum urmează:
• începând cu luna depunerii cererii pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;
• începând cu luna următoare pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective;
• începând cu luna depunerii cererii, pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu aceea lună, indiferent de data la care a fost depusă cererea.
Anunț important acordare ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie
Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie
https://www.mmanpis.ro/anunt-important-acordare-ajutor-pentru-incalzirea-locuintei-si-supliment-pentru-energie/